Masinile de pe pistele de biciclete

Un gras cu lant de aur conduce o masina de teren. Normal, in timp ce trage de volan haleste ceva cu carne si ketchup. Isi pateaza nadragii. „Da-i dreacu!” , isi spune, si ragaie dupa un gat de cola.

Vorbeste la telefon si pune o frana lunga la o trecere de pietoni traversata de un mos. Nu l-a vazut decat in ultima clipa, ii curg peste ochi pungile cu grasime. Iese turbat din masina, il injura de mama pe-ala si-l intreaba ce cauta pe strazi daca nu e-n stare sa umble in pas vioi, cum se cere la traversarea strazii. Mosul il ameninta cu bastonul, asa, mai timorat, si pleaca.

Acum, va spun un secret. Grasul n-a fost totdeauna gras. A fost slab. Si n-a avut totdeauna masina de teren. Ci tricicleta. Prin oras a circulat cu troleul. In vacante a plecat cu trenul, nu in tabere, ci la bunici, la tara. La mare a fost o singura data, pe cand era la postliceal. Cu ia-ma nene.

A crescut cu frustrari. Desi l-au cautat de la pocaiti, cu tot felul de promisiuni, ca-i vor da casa, pager si masina, pana la urma s-a inscris in partid, ca era oferta mai buna. Iar partidul i-a dat tot, un job la stat, unde face smecherii la licitatii, masina de teren, bani de fast food, nevasta. Partidul l-a umflat, pentru a fi mai lezne zarit. Pe strada, la mitinguri, la televizor.

Normal, acum grasul nu mai merge cu troleul. Nici cu trenul. Nici cu autostopul. Nu mai merge la bunici. Nici la Marea Neagra. Gata, a trecut intr-o alta dimensiune. Zboara pe sosele. E grasul care depaseste in curba, e grasul care merge bara-n bara cu tine, e grasul care apare pe contrasens, e grasul care isi arunca chistocul pe caldaram, e grasul care isi arunca ambalajele din mers la tine in cap. E grasul omniprezent, e grasul cu ghiul la care i se vad bucile pe litoral din cauza ca nu s-a inventat slipul care sa-l incapa, e de fapt grasul ala din reclama cu litoralul romanesc. La fel de bine poate fi si un gras-slab. Grasul slab e un tip firav la trup dar care e gras psihologic. El este identic la caracter cu grasul descris mai sus.

Poate un astfel de gras, vreun prieten de-al lui, vreo ruda, vreo cunostinta a blocat, ieri, pistele biciclistilor care inca mai merg la Marea Neagra, la bunici si care circula si cu bicicleta si chiar si cu troleul in zilele friguroase sau ploioase, desi au masina.

Un gând despre „Masinile de pe pistele de biciclete

  1. Dolo Fanel

    Eu n-am masina, am bicicleta. Am si stick-uri de lipit pe parbrizele celor care si-o parcheaza aiurea pe pista mea. Si le lipesc; inca nu m-a prins niciun gras dar, daca ar fi cazul, cred ca m-ar forta sa trec la o autoaparare drastica. Am vazut totusi politisti care blocau rotile celor parcati acolo; se misca putin lucrurile…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s