Ne-am obisnuit cu ele. Sunt peste tot. Trec de pe o cladire pe alta, de pe un stalp pe altul, peste strazi, peste piete, peste blocuri, peste parcuri. Ochii nu le mai sesizeaza. Le ignora. Fac parte din peisaj. Pentru noi. Turistii, insa, le surprind in fotografii. Nu pentru ca ar fi o atractie. Pentru ca nu pot fi evitate. Nu pot fi scoase din cadru. Pocesc cladirile istorice, monumentele, statuile, fata Clujului. Sunt cablurile care au prins orasul ca un paienjenis si nu-l mai lasa sa respire.
Raul Chis 