Intotdeauna cand intru la Iulius Mall si vad puzderia de targoveti si de musterii ma intreb cine mai merge la serviciu in orasul asta. Poate puhoaiele lucreaza in schimbul trei si isi cheltuie banii in timpul zilei? Poate cei care vin la shopping sunt copii de bani gata si bunici de bani gata? Someri de bani gata sau functionari de bani gata sau studenti de bani gata? Cine sunt?
Bariera. Foto: collegehumor.com
Oricum, starea de „je m’en fiche” domneste peste tot, de la cafenelele pline pana la refuz si pana la supermarket sau unele dintre micile magazine cu preturi mai mari decat la Viena.
Cel mai puternic, aceasta stare o poti sesiza pe benzile si scarile rulante, unde 99 la suta dintre oameni refuza sa pășească, să facă pași. Stau ca niste saci de cartofi si asteapta sa fie transportati si livrati la capat de linie. Ma mir ca, odata ajunsi la capăt, îsi redescopera capacitatea de a pasi. Te-ai aștepta mai degrabă să-i vezi prăbușindu-se, ca niște piese de Domino. Daca stai prost cu timpul, nu poti sa inaintezi pe banda rulanta pentru simplul motiv ca e plina de momâi. Rămâne o singură soluție: sa alergi în sus pe contrasens, pe banda care coboara. Cam asa cum tot pe contrasens esti fata de o multime pretioasa care are timp de pierdut la mall, lungind o cafea si discutand despre cai verzi pe pereti.
Raul Chis 
frumos articol si foarte adevarat,ce ne-am face fara mall?
Paradoxul mall-urilor: mergi in ele devreme ca sa ai mai mult timp pentru a te da cu benzile si scarile rulante.
🙂