Romania este pe buza prapastiei. Nu doar pentru ca salariile bugetarilor vor fi reduse cu 25 la suta, iar pensiile si indemnizatiile de somaj cu 15 procente. Nu pentru ca se vor impozita tichetele de masa etc. Nu doar pentru ca in sectorul privat s-au inchis mii de firme, au avut loc concedieri masive iar salariile au fost diminuate si nu se mai acorda la timp. Romania e pe buza prapastiei mai ales pentru ca nu mai are nici un reper moral, nicio speranta, nici un obiectiv major care sa anime masele si sa le faca solidare.
Presedintele a fost constrans sa accepte ca realitatea de la televizor, realitatea Mogulilor, cea care deprima populatia, nu este prea diferita de realitatea din tara, de pe teren. A acceptat partial macar si presedintele ca intr-o masura covarsitoare, tonul gri al realitatii vine din pensula clasei politice (aici pot fi incluse toate partidele), care picteaza zi de zi tabloul nerusinarii, al imbuibarii firmelor de familie, al minciunii, al licitatiilor dubioase, al numirilor penibile de la nivelul institutiilor statului. In fata acestui tablou in care colcaie viermii, Basescu se opreste astazi cu stupoare, ca si cum e prima oara cand calca intr-o expozitie a putreziciunii morale in care e descrisa clasa politica.
Pentru toate mizeriile posdecembriste care au facut atata rau tarii sau pentru mizeriile mai recente, nu putine la numar, clasa politica e doar dojenita. Veti vedea mai jos ca Basescu, citat de presa centrala, vorbeste de cateva lucruri inacceptabile savarsite de unii dintre ai lui. Veti mai vedea ca, oricat de mult rau au facut cei vizati, ei cad tot in picioare, ca in desenele animate, pentru ca presedintele nu pare decis sa sanctioneze, desi are poisbilitatea, refuza remanierile guvernamentale, refuza sa dea suturi in cur celor care merita sa plece acasa. In schimb, cine plateste pentru greselile clasei politice? Raspunsul e clasic: pensionarii, bugetarii, sectorul privat. Astia pot fi pedepsiti? Pentru ce?
Daca doriti sa ascultati discursul presedintelui in fata acolitilor sai politici puteti sa o faceti aici: http://www.hotnews.ro/stiri-politic-7255231-audio-spus-traian-basescu-pedelistilor-intalnirea-usile-inchise-parlament.htm
Eu am selectat cateva fragmente pentru voi din ce a aparut pe hotnews:
- In primul trimestru s-a intamplat ceva absolut nepermis: sa ne sabotam punctele de vedere exprimate prin faptul ca s-a dat in liber clientelei si tot felul de neaveniti au fost numiti in diverse functii.
- O spun in mod egal pentru guvern si pentru parlamentari. Prezentarea pe televiziuni a unor infractori ajunsi pe functii de directori in numele partidului si prezentarea pe televiziuni a unor domni cu venituri foarte mari pe la cabinetele voastre nu au facut decat sa discrediteze actiunea guvernamentala
- Daca nu veti fi cei care veti scoate Romania din criza si vor continua actiunile clientelare bine evidentiate de presa centrala si presa locala, veti fi cei compromisi pentru totdeauna. Ma refer in primul rand la PDL.
- Suntem putin credibil din cauza erorilor in cazul numirilor in deconcentrate, acordarii de Consiliile de Administratie la apropiati. Din acest punct de vedere suntem necredibil. Rugamintea este ca acesta problema generata de noi insine sa dispara. Altfel aceasta problema va fi pusa in antiteza cu reducerile de salarii.
- In cadrul ministerelor legat de masinile de serviciu. Inteleg ca ministrul, ca secretarii de stat dar s-a ajuns la cazul in care sefi de serviciu au masini de serviciu, s-a ajuns ca fiecare directoras sa aiba masina la dispozitie.
- Pana la intrarea in vigoare a noii Legi a Pensiilor, pana la clarificarea povestii cu Consiliile de Administratie, unde un functionar participa la mai multe astfel de consilii si face vreo 30.000 de euro pe luna, sau stimulentele la Finante, Guvernul poate analiza crearea unui fond de solidaritate
- In perioada 2005-2008 s-au dat 42 de acte normative de marire de salarii si sporuri plus pensii
- Ceea ce spunea Gelu Visan, sa revin o corecta desmnare de oameni in administratia locala si deconcentrate, se pare ca este o solutie corecta. Nu veti putea duce programul la capat cu incompetenti, fie ei si ai nostri
- S-a mers prea deprate cu propunerile facute ministrilor care, de buna credinta, le dau numirea si te trezesti cu lautari. Nu se mai poate. Aici trebuie sa revenim la realitate, la realitatea pe care o suporta si populatia pentru ca in mod egal trebuie sa aveti grija ce raspundeti peste un an la colegiul dvs, raspunsul la „ce oameni aduceti ma acolo?”. Pe cel care canta pe la nunti l-ati facut director de directie sanitar sau la Casa de Santate. Interesant.
http://patrupedbun.net/pentru-socialistii-prezentului-adunati-la-antene-irealitati-si-la-miting-in-piata-victoriei/
oricine si oricum ar conduce tara asta tot ingropati suntem.
suntem in rahat.
In rahat !
PSD e cu motiunea de cenzura. si ce ?
o sa treaca la putere. si ce ?
platesc ei imensa datorie la FMI ?
toata lumea cu tunurile pe basescu. toata lumea cu tunurile pe BOC. toata lumea cu tunurile pe PDL.
lupii aia din PSD avizi de putere vor schimba ceva ?
cine va schimba ce?