Batalie pentru tronul PSD

Grupul de la Cluj este investit de unii cu un rol mesianic la Congresul PSD din 20 februarie. Unii cred ca, fiind delegati din partea organizatiei de la Cluj, Vasile Dancu, Ioan Rus si Vasile Puscas vor aprinde fitilul unui butoi cu pulbere in partid, ca ar putea declansa o explozie ideologica, o revolutie, o trezire de constiinte printre social-democrati. Greu de crezut.
Istoria recenta a acestui partid demonstreaza ca rezistenta la schimbare e maxima. Grupul de la Cluj a mai incercat o reforma in 2005. Operatia a reusit, pacientul a murit. Mitica a fost ma puternic. Instalat cu ajutorul grupului in functia suprema, Mircea Geoana a defectat. Noii sai acoliti – Mazare, Vanghelie si altii care le seamana – l-au invatat probabil ca puterea poate fi mai dulce daca e concentrata in mai putine maini. Asa a iesit din ecuatie Grupul de la Cluj.
Prea multa democratie, strica. Acest tip de gandire a fost consacrat de Ion Iliescu. Si acum, in sedinta conducerii pesediste, spune: “Avem 17 vicepreşedinţi. Dacă v-as cere să îi nominalizaţi pe toţi nu ştiu câţi i-aţi ştii. La ce ne trebuie cumulul de funcţii? La ce ne trebuie ca opt din preşedinţii de consilii judeţene să fie vicepreşedinţi?”. Iliescu ataca, de fapt, constructia lui Geoana. Acesta ar vrea sa isi asigure sustinerea filialelor prin oferirea a cat mai multe pozitii de vice pentru baronii locali. Unii dintre colegii sai se intreba de ce mai candideaza. Nu a promis ca demisioneaza daca va esua la prezidentiale? Ma rog, chestiunile astea de onoare…
Tot Iliescu spune raspicat: “Competiţiile dintre grupurile formate în partid sunt ucigătoare pentru PSD”. Probabil ca cel mai bun ar fi grupul lui Iliescu. Restul sa i se subordoneze sau sa dispara. Ar fi util, poate, un consens larg in vederea stabilirii unui candidat unic, eventual a d-lui A. Nastase. Un om pentru care imunitatea parlamentara a fost esentiala pana acum avand in vedere interesul justitei pentru modul in care si-a dobandit o parte a averii pe vremea cand era premier.
In vreme ce tumora se extinde, Grupul de la Cluj vrea revolutie. Si-l pune pe Cristian Diaconescu sa gaureasca steagul. Da, dar Diaconescu nu are o bagheta magica sa-i faca disparuti pe dinozaurii partidului. El vrea unitate. Calai amestecati de-a valma cu victime.

2 gânduri despre „Batalie pentru tronul PSD

  1. Paul-Sorin Tiţa

    Cred că idealizezi prea mult „grupul de la Cluj”. Să nu uităm, până la urmă, că, dacă Mircea Geoană a ajuns preşedinte, acest fapt i se datorează şi Grupului.
    În altă ordine de idei, reforma în PSD este imposibilă cu Iliescu la butoane, ceea ce nu este neapărat rău pentru ei. Ar trebui să ne întrebăm dacă reforma nu ar duce cumva la disoluţie. Ar folosi PSD sau PD-L democratizarea luării deciziilor?

    Răspunde
    1. raulchis Autor post

      Nu ii idealizez pe cei din Grupul de la Cluj, dar cred ca PSD ar fi mai atractiv cu mai multi oameni ca ei pe primele pozitii. Si da, cred ca ne-ar folosi tuturor mai multa
      democratie in partidele patriei cata vreme ele sunt pepiniere pt. oamenii de stat mai mari si mai mici. Daca se merge doar pe politica de cumetrie, daca vorbim doatr de gasti si clanuri, daca nu e promovata competenta, la fel va fi (este de fapt) si administratia centrala si locala. O administratie de cumetrie.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s