Autostrada

Croatii au autostrada. Una cat se poate de concreta, de vreme ce azi-vara am circulat cu masina pe ea, in drum spre mare. Dupa un razboi de 10 ani soldat cu 13.000 de morti, aceasta natie a inceput reconstructia tarii. Si a inceput prin a pune la punct infrastructura. Asa s-au dublat investitiile, iar Croatia este acum o destinatie importanta pe harta turismului. O buna parte din traseul autostrazii croate – circa 40 la suta – traverseaza muntii, iar relieful e atat de accidentat si de spectaculos, incat nu de putine ori m-am lasat furat de peisaj, mai ales in zona Marii Adriatice, chiar daca ma aflam la volan.

Gandul m-a purtat, atunci, involuntar, in Transilvania anului 2004, cand, in prag de alegeri, premierul Adrian Nastase taia panglica electorala a autostrazii. Au trecut de atunci 5 ani, fara ca nici macar primii 42 de kilometri, intre Turda si Gilau, sa fie finalizati. Din acest motiv, ceea ce nu are cum fi o autostrada pentru intreaga Transilvanie, nu poate fi nici macar o centura pentru Cluj-Napoca.  Indecizia, politicianismul, prostia si in comepetenta caractristice clasei noastre politice, care s-au dovedit a fi mai periculoase chiar si decat un razboi croat-sarb, ne-a tinut in loc la capitolul infrastructura. E unul dintre miile de motive pentru care nu avem nici prea multi turisti, nici prea multi investitori.

Chiar daca trece de pe-o culme pe alta sau prin zeci de tuneluri, autostrada croatilor a costat 4,1 milioane de euro/kilometru, spre deosebire de cea din Transilvania, care trece doar peste dealuri cuminti  si care, in ciuda acestui fapt, se pare ca va costa pana la final cam 10 milioane de euro/kilometru. Nefiind inginer constructor sau clarvazator, ma intreb totusi cum naiba platesc romanii mai mult decat dublu pentru o autostrada care trece pe sub botul vacii, cand una invaluita in nori pare sa fi fost mult mai greu de realizat?

Lasand la o parte aceste calcule, trebuie sa remarc consensul declaratiilor lui Ion Tiriac si Dinu Patriciu pe tema infrastructurii din Romania. Primul a spus ca „trebuie sa facem autostrazi chiar daca injumatatim salariile”, iar al doilea ca exista in lume cel putin 15 firme care pot construi un km de autostrada pe zi, pentru care ar trebui sa ne deschidem portile, ceea ce ar presupune sa nu mai incredintam astfel de lucrari unor „chelneri si bisnitari” romani doar pentru ca si-au cumparat utilaje. Frumos spus, dar daca ne intrebam de ce nu avem deja astfel de companii aici nu cumva unul dintre raspunsurile posibile e acela ca unora le place jaful sau bacsisul? O fi bun nationalismul, insa de prea multe ori acesta are intelesuri diferite in medii sociale diferite. Pentru unii e o dragoste naiva de patrie, pentru altii, pesches.

Nu putem sa ne dezvoltam daca am cazut in cur de admiratie in fata canalului Dunare-Marea Neagra si am apreciat ca infrastructura se reduce la cai navigabile pentru vapoare. Nici daca suntem convinsi ca se poate face turism cu avionul. In Romania concreta, nu cea vazuta din elicopter sau din masina cu girofar, investitorii vor sa ajunga din punctul a in b, din Cluj-Napoca in Oradea, fara sa stea in coloana cu 60 de kilometri pe ora, fara sa treaca prin toate satele si comunele, printre carute si vaci.

Cum e sa vezi cu ochii tai ca sofer cum trenul zdrobeste camionul, cum un satean neatent e spulberat de-un TIR, cum turistul cu bicicleta e proiectat in lanul de porumb de-un vitezoman? Daca in vest moare un om pe sosele, e tragedie, insa la noi carnagiul s-a transformat in statistica. Deci moartea s-a banalizat. Si cum sa-i impresioneze asta pe politicieni, cum naiba sa aiba ei nevoie de autostrada, de vreme ce sunt turisti in propria tara, in avioanele pe care le deconteaza din banii noastri sau in masinile cu girofar care ii duc departe de electoratul care-i injura scrasnind?