Un fost student al UBB (Fac. de Istorie si Filozofie), Mihai Neamtu, un tip cu o frazeologie sofisticata, care te poate ameti lesne cu tot felul de cuvinte pe care nu le gasesti in DEX, a publicat recent pe http://www.hotnews.ro un comentariu referitor la Michael Jackson -„Declin occidental si moartea unui idol: Michael Jackson” (http://grupareaaproape.wordpress.com/2009/06/30/declin-occidental-si-moartea-unui-idol/). Am citit articolul la o zi sau doua de la moartea celui supranumit „King of pop” si am ramas perplex: n-am intrezarit din frazele alambicate nici o urma de umanitate, de compasiune, pentru un om care tocmai murise, dimpotriva, in fata mi s-a asternut parca un rechizitoriu scris cu patosul unui inchizitor de ev mediu. Neamtu nu pare sa aiba nici un fel de intelegere fata da problemele psihice pe care MJ le-a avut, desi fiind vorba de o boala, de o suferinta, umanitatea din noi ne indeamna sa il absolvim pe MJ de vina de a-si fi grabit, prin modul sau de viata, propriul sfarsit. In fond, bolnavul are capacitati limitate de a-si invinge suferinta, mai ales pe cea de natura psihica. Dupa aceea, din acest text glaciar, aflu ca pe Neamtu il nedumiresc lacrimile celor care il plang pe Michael, printre care sunt enumerati Madonna, Mandela, Barack Obama sau Adrian Năstase. Neamtu e si sarcastic vorbind de aceasta lista: „A lipsit, pesemne, doar Regina Marii Britanii…”…Eu ma mir ca lipseste Neamtu… De ce nu sunt plansi si altii? Asta il enerveaza pe individ. De ce nu e plans, de pilda, soldatul care moare in Afganistan? Dar, va intreb eu, pot fi clasificate lacrimile? Se exclud ele reciproc – cele pentru MJ sau cele pentru soldati? Nu. Daca il plangem pe MJ avem noi, oare, cei ce traim sub influenta culturii occidentale, probleme cu stima de sine, cum pare sa sugereze Neamtu? – „Care sunt criteriile dupa care ajungem sa onoram o personalitate publica? (…) Cum poate acelaşi Occident să-l venereze pe Ioan Paul al-II-lea, într-un deces onorat de atâţia şefi de stat, dar şi pe Michael Jackson?” Ioi! Sa comentez asta? Mai bine nu. Citind textul filozofic am ajuns la concluzia ca MJ n-ar fi trebuit sa se lase afectat de traumele provocate de tatal sau si ca acestea nu sunt o scuza pentru deriva in care a trait. In plus, interpretandu-l pe Neamtu, am impresia ca ar fi putut sa venereze doar un Micheal Jackson filozof, un soarece de biblioteca: „Enciclopediile spun că marii pictorii au citit dintotdeauna – pentru insipraţie şi respiraţie – multă literatură; (…)V-aş întreba însă pe fugă: câte cărţi credeţi că a citit sau măcar răsfoit Michael Jackson? Care literatură? Din câte limbi? Ce secole?”. Dar dumneavoastra, d-le Neamtu, cate cantece ati compus? Cum danseaza trupusorul dumnevoastra de filozof si cam pe ce muzica? Neamtu mai zice, surprinzator pentru un filozof care de regula nu se lasa sedus de afirmatii categorice, fiind mai degraba prietenul interpretarii, ca MJ „se îmbrăca şi se dezbrăca cu acelaşi prost gust consacrat de vedetele din Hollywood” si sugereaza ca nu i-a placut nici dansul acestuia – „câţiva paşi încordaţi într-un ritm obositor, robotizat şi halucinant”. Neamtu pare sa nu inteleaga nici reactiile publicului „tot numai lacrimi, aplauze şi isterie…”, iar apoi, se apuca de criticat si versurile, pe care le considera simpliste…Mie, de pilda, muzica imi aminteste de transa, de irational, si de „Nasterea tragediei” a lui Nietzsche, de topirea individualitatilor intr-o masa dezlantuita de acelasi ritm, de aceeasi muzica. E limpede ca la concertele lui MJ lumea nu participa pentru a face analize de continut sau critici ale pasilor de dans…ci tocmai pentru a se dezlantui, pentru a visa, pentru a simti si, de ce nu, pentru a-si reprima ratiunea macar pret de cateva cantece. Din acest text aflam, in sfarsit, si care sunt, cum zice Nemtu, „adevaratele valori”. Groaznic. A trebuit sa se nasca Neamtu sa ne lumineze, sa dam nas in nas cu adevaratele valori, sa ne ofere domnia sa reperele decentei si normalitatii!! Potrivit acestora, poate Michael Jackson ar fi trebuit sa citeasca filozofie – Platon, Schopenhauer sau Kierkegaard -, sa se imbrace cu costume clasice, sa se tunda scurt si sa-si lase favoriti, sa se insoare la 25 de ani, sa faca copii, burta, sa cante muzica bisericeasca, sa vorbeasca in pilde si sa danseze decent, batand dintr-un picior, discret, pe sub masa. Publicul lui ar fi trebuit sa stea la locurile lui, in liniste, sa aplaude uniform, nici prea tare, nici prea moale, iar eventualii turbulenti sa fie scosi din sala de bodyguarzi.
p.s. Mereu m-am intrebat la ce sunt bune cartile, literatura si filozofia halite in cantitati industriale, daca ele nu-ti dau suflet, bun simt, toleranta si nu te ajuta sa iubesti?
Raul Chis 
ma uimesti de fiecare data cand te citesc… imi place cum gandesti si cum iti sustii punctul de vedere… bei o bere?
multumesc. era o invitatie la bere? 🙂
just nasule!
o singura interventie, legata de PS:
de ce am porni de la premisa ca lectura in cantitati industriale ar aureola subiectul in cauza cu virtuti morale, sufletesti? la fel am putea spune despre orice „meserias” – de ex. la ce bun atata contact cu natura, in cazul taranului agricultor, si niciun strop (in majoritatea cazurilor) de sensibilitate poetica, artistica, numeste-o cum doresti…
inteleg retorica, iar chestiunea m-a framantat si pe mine privind anumite personaje cu adevarat intelectuale de la noi. am crezut foarte multe timp ca nu poti sa citesti sau, mai rudimentar, sa te uiti la desene animate si sa te simti de partea personificarilor meschine. din pacate, nu e deloc asa. la unii pare ca intelectul se gomfleaza in detrimentul sufletului, total invers proportional.
un text pe marginea mortii lui MJ care mi s-a parut si mie de bun-simt, printre toate inflamarile media:
http://razvan-codrescu.blogspot.com/2009/06/la-moartea-lui-michael-jackson.html
Ai dreptate Vlad, insa ma intreb de ce naiba sunt publicati asemenea intelectuali confuzi sau confuziile intelectualilor, atata tot. MJ nu a fost un filozof care urca din cand in cand pe scena, ci doar un mare artist.
„topirea individualitatilor intr-o masa dezlantuita de acelasi ritm, de aceeasi muzica” – asta a fost si scopul samanilor pe vremuri, desi ei la inceput nu aveau la indemana decat instrumente de percutie rudimentare si reuseau in parte sa obtina acest catharzis colectiv, ce e rau in a reusi acest lucru intr-o era a gadgeturilor si cu o masa de oameni mult mai preocupati de propria persoana – domnul filozof nu simte arta – ok, mai sunt si altii – dar sa nu inteleaga -inseamna ca doar filozof-tinichigiu dintr-ala de-a lui Base
bun exemplul cu samanii…nu e nimic rau in a iubi tinichigeria, ca doar tara are nevoie si de asemenea meseriasi 🙂
Regret Raul sa vad un asemenea text.
In primul rand condamnarea „frazeologiei sofisticate” a lui Mihai Neamtu este o versiune soft a urii fata de intelectuali, care are drept versiune extrema mineriadele. Ma irita jurnalistii care au orgolii fata de politicieni, dar complexe fata de intelectuali, si simt nevoia sa ii caricaturizeze sub pretextul ca ar fi obscuri, cand in realitate sunt complexi si comoditatea este singura care ne blocheaza accesul la o reflexie mai articulata decat sabloanele mediatice cu adevarat mediocre si superficiale.
In al doilea rand Mihai nu este omul care sa fie insensibil fata de moartea unui om – desi spiritual vorbind moartea nu trebuie perceputa doar ca o tragedie ci si ca o eliberare.
Dar asta nu inseamna ca trebuie sa creditam tot ce a facut un om, sau sa-i hipertrofiem semnificatia, sa-l idolatrizam doar pentru ca a murit. Este ridicol ca azi oricine isi permite sa ironizeze un Platon, un Bach sau pe Eminescu – dar daca ne permitem sa comentam ceva impotriva isteriei mediatice declansate de decesul regretabil al lui Michael, si sa punem sub semnul intrebarii estetica lui, suntem inchizitori ! Cred ca e vorba de un sistem inversat de valori. Criticati intelectualii, vor veni manelistii la putere.
Michael a avut cateva piese frumoase, dar semnificatia lor spirituala este mediocra, si restul tine de industria divertismentului, de spectacol pe bani, care trebuie sa distreze poporul ce nu are chef sa descopere lucruri mult mai semnificative decat un show unde tinerii se batzaie si scutura freza. Eu nu zic ca nu e o eliberare provizorie, o relaxare, dar de aici nu poti da sens unei vieti, si nu ar trebui sa sacralizam divertismentul. Am rezerve cu privire la efectul de catharsis al acestui show. Asta presupune si meditatie, si continut nu doar forma. Beat it, Heal the world – versuri bine intentionate, dar mesajul muzical si spiritual e mediocru. Cui ii ajunge, treaba lui.
In fine, critica nu este pertinenta., deoarece Mihai nu a opus pe Schopenhauer lui Michael, sunt genuri diferite. El opune implicit o alta experienta estetica, nu una livresca. Asadar e o caricaturizare a adversarului. Intentia era aceea de a sugera ca nu poti valida o astfel de experienta in mod exclusiv si la nivelul asta. Cum arata un copil care se limiteaza la asta? Imi pare rau, dar va fi unul mediocru. Daca nu ii pui o carte in mana, o muzica mai elaborata admiti din start ca el sa se limiteze. Acum daca vrem sa fim democratici si aici, putem sa lasam omul sa nu citeasca Dostoievski, deoarece Michael ii ofera cam tot. Sa nu invete gratia de la Mozart, energia de la Beethoven sau profunzimea de la Bach. Doar pt ca ne simtim ofensati de altitudine, nu inseamna ca trebuie sa cultivam autolimitarea, sa facem o doctrina care ne confirma nivelul. Ce? S-au terminat manelistii, nesimtitii, hotii in tara noastra? Fix de Mihai trebuia sa ne luam ? Iar intelectualii sunt problema ? Asta imi aduce aminte de Mircea Badea care se trage de sireturi cu Patapievici – un om care a studiat laserii, stie mecanica cuantica si a scris niste carti solide. Asa nivelam lumea si interzicem tot ceea ce castiga o altitudine, pentru ca ne rezumam la Michael, deoarece industria divertismentului a supraexploatat momentul (cantau aia cu sicriul acolo) si ne-am emotionat, si spiritul critic s-a diluat.
Deduc ca d-l Neamtu ti-e amic, de vreme ce nu te rezumi doar la a-l apara, ci vrei sa invalidezi argumentele mele, ba chiar sa-mi livrezi o doza usoara de venin, e adevarat neletala 🙂 Ma rog, eu nu sunt impotriva intelectualilor (Neamtu are si texte f bune), dar nici nu-i divinizez, asa ca imi permit sa-i critic pe cei care consider ca merita si sa-i admir pe cei care pot fi admirati (Patapievici intra, ca oricare, poate, in ambele categorii – chiar daca scrie bine nu insemna ca nu comite si erori). In privinta comentariilor tale, cred ca nu m-ai inteles f. bine si ma mira foarte multe dintre observatiile tale. „Frazeologia” poate distrage uneori atentia de la anumite lipsuri ale celui care scrie. Poate camufla imaturitatea emotionala sau neaprofundarea subiectului sau valori proaste sau orice altceva. Nu fac parte din tagma celor care au complexe fata de intelectuali (si apropo: ce trebuie sa faci ca sa intri in tagma inteletualilor? Sa nu critici pe nimeni pt ca altfel incurajezi manelele?). A murit un om si n-am sesizat mila in textul lui Neamtu (dar in comentariul tau, da: „decesul regretabil al lui Michael”), ceea ce m-a surprisn neplacut. Eu nu ascult MJ, insa cred ca a facut o muzica buna. O muzica pe care pot sa o ascult sau nu. MJ e o optiune. La fel, Platon, Bach sau Eminescu. Dar ei pot fi accesati in acelasi timp. Nu se exclud, intr-adevar, reciproc. Neamtu da in schimb impresia ca da, de vreme ce sterge cu MJ pe jos si pledeaza pentru „adevaratele valori”. Tu spui ca daca vom critica intelectualii, „vor veni manelistii la putere”. Stiu ca nu crezi asta. Pe urma, nimeni nu promite ca daca asculti MJ vei fi mai bogat spiritual. Daca vrei sa fii mai intelept, ti se vor recomanda salile de lectura si facultatea de filosofie 🙂 OK. Nu cred ca exista pe lumea asta un om matur emotional care sa fi cautat sensul vietii in muzica lui MJ. Ma intreb daca intelectualii dublu rafinati, de mare valoare, le vor interzice copiilor lor sa asculte MJ! Chiar daca o vor face, copiii vor fi, cred eu, mai inteligenti decat parintii lor si le vor accesa pe toate – MJ, Mozart, Beethoven etc. In ceea ce-i priveste pe „manelisti, nesimtiti si hoti”, eu cred ca putem sa le rezervam primele trei zile ale saptamanii, dar in a patra putem sa criticam putin si cativa intelectuali pretiosi care mai sar calul, chiar daca vom fi obligati pentru asta sa urcam la mare altitudine, in universul lor rarefiat? Multumim!
arta si limitarile
arta la fel ca noi evolueaza, si generatiile noi nu vor mai simti acel chatarzis creat de muzica clasica pe care o mai pot simtii unii, a le limita perceptia spunand ca arta moderna nu e arta sau ca acesta nu are menirea de a crea chatarzis este la fel de gresit precum era prin evul mediu cand pionerii genului clasic erau considerati eretici
cat despre filozofi vizionarii inteleg si viitorul, inteligentii doar trecutul si prezentul, limitatii doar o parte din trecut