cald. sete. intru la un supermarket in oradea. inhat o apa minerala de pe un raft, doua nuci de cocos si inghetata. ajung la casa. incruntata, doamna de la casa de marcat ma legitimeaza: „legitimatia va rog!” – se rasteste ea imperativ. ma gandesc sa ii dau legitimatia ratuc. sau sa i-o dau pe aia de la bcu? am nimerit la politie? nu. doar la un magazin aiuristic. si la cluj exista hale de-astea in care mi-am zis ca n-o sa mai calc vreodata. dar mi-e prea sete sa plec. un tip care sta la rand imi imprumuta o legitimatie. „nu e a mea”, zice, „ca mie n-au vrut sa-mi dea. e a lui nevasta-mea”. no, poftim! iau legitimatia, iar vanzatoarea spune sictirita ca nu pot cumpara apa minerala. „ba pot”, ma rastesc eu, „uite banii!”. „apa se da la bax”, raspunde femeia, dandu-si ochii peste cap. „nu fac scandal, nu fac scandal”, imi repet in gand. mi se deschide gura si m-aud spunand: „scuzati-ma ca incerc sa va dau bani. pastrati apa, v-o fi sete!”. platesc si plec. doua matahale in usa: „factura!”, se rasteste un cioban. ii dau factura si pune o stampila. solicitant job! in locul patronului, eu nu l-as lasa pe asta nici sa spele buda. de fapt, insusi patronul ar trebui sa lucreze intr-o buda. nu se intampla asta, pentru ca cei mai multi romani sunt ca el. altfel, i-ar tapa hala cu injuraturi si reclamatii.
p.s. nucile de cocos erau stricate
Raul Chis 