Insha Alah…Jurnal de Maroc, partea a 13-a

De la Essaouira trebuia sa pornim inapoi spre Marrakech la ora 16, pentru ca de acolo sa luam, cu trenul, drumul Tangerului, la ora 21. Aveam deja bilete rezervate la cuseta si ne spuneam ca e imposibil sa nu ajungem la timp, ca doar ni se spusese ca drumul cu autocarul dureaza cam trei ore…Cand am ajuns, insa, la autogara din Essaouira, era vremea rugaciunii. Musulmanii de acolo, in frunte cu soferul, se rugau cu fata spre Meca, pe un covor intins langa autocarul nostru. Langa covor, un sir lung de pantofi, caci musulmanii, dupa cum bine stiti, trebuie sa se descalte obligatoriu inainte de acest ritual. Am pornit din nou cu intarziere, dar cu un autocar care nu ameninta sa se naruiasca precum un cotet prost facut, ca si cel cu care sosisem la Essaouira. Exact la mijlocul distantei, intre Essaouira si Marrakech, autocarul s-a oprit subit, dupa acelasi scenariu prost ca si dimineata, in dreptul halcilor de oaie. Soarele inca lumina ulita prafuita, cand soferul a coborat si a disparut intr-o dugheana. Iar noi am asteptat…Si am asteptat…Si am asteptat…Pana s-a lasat seara. Si soferul nu mai venea…Era deja ora 19. Trenul pleca la 21:00. Se ingrosa gluma…Pe cand orice speranta era pierduta, pasagerii au inceput sa dea buzna afara din autocar si sa urce intr-un altul, care tocmai sosise. Le-am urmat exemplu si l-am intrebat pe sofer daca ajungem la Marrakech pana la 20:00. Raspunsul ne-a uimit inca o data: “Insha Alah”, adica “Cum o vrea Domnul”…A inceput apoi din nou nebunia: masina oprea pentru fiecare calator care fie dorea sa urce, fie sa coboare. Cand am intrat in Marrakech era ora 20:30 si autocarul oprea la fiecare 500 de metri. Ne-au cedat nervii si am coborat, pentru ca in ritmul asta pierdeam trenul, avand in vedere ca trebuia sa ne luam si bagajele de la hotel. Ne-am despartit in doua echipe: una cu misiunea de a opri trenul cu orice pret, iar a doua trebuia sa ia bagajele de la hotel. A urmat o goana cu taxiurile greu de descris, apoi, noi cei care mersesem dupa bagaje a trebuit sa alergam spre hotel prin Djemaa-el-Fna – Piata Nebuna – care era inchisa circulatiei si sa ne intoarcem tot alergand incarcati cu o tona de rucsaci. A urmat inca o cursa de raliu cu o Dacia Logan, iar in cele din urma am urcat in tren exact la 21:00, unde ne-am prabusit franti. Noapte buna!… Am ajuns in Tanger la ora 7 dimineata, iar cateva ore mai tarziu, dupa controale indelungate la frontiera, traversam din nou Stramtoarea Gibraltar, la bordul unui feribot marocan vechi si aproape gol, care parea bantuit de fantome. Am admirat inca o data peisajele si continentul African, cu muntii lui spectaculosi prabusiti in mare, locul in care Marea Mditerana si Oceanul Atlantic se ingemaneaza, apoi Stanca lui Tarik – Gibraltarul – pentru a ajunge in final din nou in portul spaniol Algeciras.