Din Tanger, spre Fes (Jurnal de Maroc, partea a 6-a)

Nu cred sa existe vreun calator care, pasind intaia oara pe pamant african, sa nu sufere cel putin un usor soc cultural. Intre Europa si Africa abia daca sunt vreo 13 kilometri, in cel mai ingust punct al Stramtorii Gibraltar, dar din punct de vedere social si economic cele doua continente par despartite de cel putin o suta de ani de evolutie. Saracia e prima care frapeaza. Oamenii sunt imbracati modest, cladireile sunt degradate, iar strazile murdare. Apoi, sistemul de canalizare care se deverseaza in mare, foarte aproape de port, aduce toate putorile Tangerului la nasul europenilor emancipati. Noroc ca suntem putin raciti…Aflam ca un grup de romani cu care am calatorit e asteptat in port de un autocar care urmeaza sa ii transporte pana in orasul Fes, prima destinatie a calatoriei noastre in Maroc. Ii rugam sa ne ia si pe noi, pentru ca se face seara si ne simtim usor pierduti in spatiu, insa ni se raspunde ca decizia in ceea ce ne priveste va fi luata de ghidul lor marocan. Nici n-am coborat bine de pe feribot, ca deja suntem asaltati de bastinasi. Desalatii vor sa ne ajute si pe noi la caratul rucsacilor, altii se ofera sa ne fie ghizi sau sa ne preia cu taxiul. Ne simtim haituiti, probabil ca si turistii straini care incap pe mana taximetristilor bucuresteni de la Aeroportul Otopeni. Sentimentul e amplificat si de necunoscut: suntem intr-o tara straina, musulmana, si nu stim cat putem sa intindem coarda cu oamenii locului. Indata ce i se spune de noi, ghidul marocan al romanilor ne refuza sec, pe motiv ca-si pierde licenta daca ne ia si pe noi in autocar (in Maroc, cine face pe ghidul si n-are licenta risca sa infunde puscaria). E un prilej perfect pentru un rechin ce poarta si el la gat o legitimatie de ghid sa ne faca o “supraoferta”: 150 de euro pana la Fes. Pretul ne dilata usor pupilele si ne pune in miscare. Trecem in viteza pe langa toti, repetand ca niste pick-up-uri stricate “no, thanks!” in tunelul de maini intinse care vor sa ne atraga in taxiuri sau masini particulare. Nici nu facem bine vreo 500 de metri, ca suntem claxonati din spate. Ne continuam drumul, ignorand semnalul, dar suntem bruiati din nou, de acelasi zgomot. E autocarul romanilor, al caror ghid ne face semn sa urcam. Omul ne-a explicat ca vroia sa ne ia in autocar de la bun inceput, insa trebuia sa lase si celorlalti confrati ai sai sansa de a face un ban cinstit. Soarele apune, privim Tangerul in viteza: orasul acesta are o istorie zbuciumata, ca urmare a pozitiei sale strategice, de poarta a Africii. La mijlocul secolului al 20-lea, era o destinatie ideala pentru cuplurile de homosexuali (acum ei trebuie sa fie ceva mai precauti) sau pentru artisti de talie internationala, cum ar fi Rolling Stones, sau Beatles. Dintre scriitori si compozitorii care au trait aici l-as aminti pe Paul Bowles (“Ceai in Sahara” e unul dintre titlurile sale cele mai cunoscute). Tangerul a fost o a doua patrie si pentru pictorul francez Henri Matisse. Banuiesc ca cosmopolitul oras le-a oferit, pe langa liniste si peisaje aproape suprarealiste, si un mediu propice meditatiei, datorita ofertei generoase de majoun, un baton din miere si hasis, sau de kif, care e un tutun negru amestecat cu canabis. De altfel, producatorii drogului sunt bastinasii din nord, din Muntii Rif, pe care autoritatile nu reusesc nici acum sa-i tina in frau, si care produc o buna parte din drogurile care ii fac fericiti pe europeni. Unora conationali de-ai nostri le-a mers vestea de mari traficanti. De-a lungul anilor, la granita marocana au fost prinse romance care incercau sa transporte drogul in stomac si in vagin. Doamne fereste si apara! Trebuie sa va mai spun ca de-a lungul calatoriei noastre am fi putut consuma pungi intregi de hasis, pentru ca drogul era vandut cam la fiecare colt de strada, insa noi nu suntem amatori de asa ceva. Asta nu ne impiedica sa va sfatuim sa va ganditi de doua ori inainte de a cumpara droguri in Maroc: daca veti fi prinsi, pedepsele pentru detinere si consum de droguri o sa va prelungeasca cu un numar indefinit de ani sejurul de vis in aceasta tara…Tangerul, as mai adauga, e un punct de reper si pe harta spionajului in international, asa ca sfatul tuturor este sa nu folositi excesiv aparatul de filmat sau de fotografiat, decat in cazul in care chiar sunteti spioni. Cand am parasit Tangerul se innopta. Drumul spre Fes a fost anevoios, din cauza inundatiilor recente care au distrus soseaua din loc in loc. Satele prin care am trecut ne-au amintit de evul mediu: la lumina palida si murdara a becurilor unor terase modeste deschise in dreptul cocioabelor din lut de la marginea drumului, localnici in caftane stateau la un ceai, sporovaind. Singura lor placere, credeam atunci, e ceaiul de menta si tutunul. Dar asta e alta poveste…De grinzile saracacioaselor bodegi atarnau oi jupuite, din care puteai sa comanzi o ciozvarta, pentru a-ti astampara foamea…Femeile nu aveau loc pe terase, ci paseau alert prin noroiul satului, cu ochii acoperiti de valuri…Incet, incet, noaptea a pus stapanire pe drum, iar urmatoarele sate au fost tot mai intunecate. Trecusera 5 ore si, spre disperarea noastra, nu mai ajungeam la Fes…