Caruta cu aripi… (Jurnal de calatorie, partea 1)

1 ianuarie. Nici nu s-a rasuflat bine sampania, ca pornim la drum spre tari mai primitoare, cel putin din punct de vedere climatic. Am stabilit un itinerar la care ne gandim de mult: Spania-Gibraltar-Maroc. Avionul spre Valencia care pleaca de la Cluj, o cursa low cost, e plin-ochi: imi imaginez ca romanii se intorc la munca, dupa sarbatorile petrecute cu familia, pentru ca par destul de posomorati… In aeronava e multa lume ponosita. Bagajele de mana incap cu greu la locul lor, copiii plang, iar parintii vorbesc galagios si, dupa ce atmosfera se mai destinde, rad strident. Ma cuprinde pentru o clipa un sentiment de compasiune: oamenii astia sunt nevoiti sa faca sacrificii pentru a subzista, iar unii isi sacrifica familia muncind deprte de casa. Insotitorii de zbor fac eforturi disperate pentru a mentine ordinea la bord. Pasagerii sporovaiesc la telefon cu rudele de care tocmai s-au despartit, desi li s-a cerut sa tina telefoanele inchise, se ridica de la locurile lor in timpul turbulentelor sau isi schimba locurile pentru a sta la geam. Facem un ocol pe la Timisoara, pentru a alimenta aeronava cu combustibil. Drumul pana la Valencia dureaza arpoape dublu fata de cat era programat. Dar avem rabdare. La aterizare, evident, se aplauda. Ma si gandesc la o discriminare: de ce nu sunt aplaudati si soferii de autobuz sau mecanicii de locomotiva?…Pentru cei nascuti la tara, avionul asta e ca si caruta copilariei. Dar o caruta cu aripi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s