hei cutit, cutit, cutit…

Vechile mele cutite de bucatarie rupeau morcovi. Rupeau orice. Taisul lor nu mai era tais. Dar aratau impecabil. Pana la un punct, nu era bai. O paine feliata se mai gasea. Dar nu si ceapa feliata, ridichi feliate sau slanina feliata (m-am si gandit la o afacere, cu astfel de produse, dar si cu posmegi muiati – am renuntat – cine ar fi venit pana hat la magazin sa cumpere posmegii?). Asa ca am decis sa ascut cutitele. Am luat magazinele la rand. „Aveti vreun aparat pentru ascutit cutite?”, intrebam eu, in stanga si-n dreapta. Am pus intrebarea in ABC-uri, in non-stopuri de catier sau mall-uri. Toate vanzatoarele se uitau la mine cu ochii cat cepele alea nefeliate din camara mea. Nu aveau. Intr-o zi fara speranta, asa, pe la amiaza, unei babe care tragea cu singura ei ureche buna la necazul meu i s-a facut mila de mine. Se intampla in Piata Marasti. „Auzi, maica”, mi-a zis ea, „da di ce nu meri mata la „tocilarie”? Eram gata sa o spurc, va spun drept, cand ma uit de-a lungul degetului pe care il intindea, asa, cam cum ochesti cu o pusca si, spre consternarea mea, vad o ghereta pe care chiar asa scria, cu litere inegale si scolaresti – „tocilarie”. M-am si gandit instant la cateva colege din scoala generala. Intru, bat la usa, dar din interior, romaneste, si il intreb pe mester daca ascute sau toceste. E usor jignit. Nici n-apuca sa-mi raspunda, ca eu continui: „Pai da”, ii spun, <<cum adica „tocilarie”?>>. „Cum e corect”, intreb eu mai departe: <<„legatorie” sau „dezlegatorie”, „spalatorie” sau „murdaratorie”, „reparatii auto” sau „stricaciuni auto”?>>. Omul ia cutitele. Ma si vad feliat la tocilarie. Dar nu, rade in barba si se apuca de treaba…In boxele care atarna de-un cui se aude cantecul breslei: „Hei, cutit, cutit, cutit, de 3 ori te-am ascutit”…