primata

vreau sa ma tund. intru la frizeria „irina” din zorilor. e liber un scaun. sunt invitat sa iau loc. frizerul are vreo 38 de ani. desi eu folosesc un pronume de politete, el ma tutuieste fara nici un fel de retinere. parca am jucat fotbal pe acelasi maidan inca de pe vremea pubertatii. „cum sa fie?”, ma intreaba el. „cam cu un cm mai scurt, va rog”, ii raspund. „bine, da cu care sa te ieu? cu aia de 6 sau cu aia de 7?” – continua el. ma uit in oglinda ca trasnit la omul cu privirea tulbure care sta cu foarfeca suspendata in aer deasupra crestetului meu. nu stiu ce sa cred: o fi vreun ins mai de la munte caruia i-a dat „irina” o sasa? o fi mai sarac cu duhul? ma abtin, totusi, de la remarci sarcastice. „nu ma pricep”, ii raspund sec. „da di ce, nu te-ai mai tuns la frizerie?”, intreaba omul, ca un mitocan. m-am ridicat si i-am spus sa tunda pe cine o sti el, nu pe mine. a devenit isteric, mi-a zis sa ies afara ca daca nu, imi si da una. am ramas perplex. i-am zis ca e un ciudat (ce remarca moale!) si am plecat. evident, dupa aia am tot tesut scenarii. puteam sa ii spun ca si iarba ar spurca-o daca s-ar apuca s-o tunda, la cat de mare jeg e. cum naiba ar fi trebuit sa reactionez? sa ma intorc cu doi martori si sa il inregistrez pentru a face publica impertinenta lui? sa il filmez si sa fac o emisiune din categoria „smecher de cluj”? nu. de ce sa imi pierd vremea cu astfel de subspecii? ma intreb, totusi, uneori, daca nu cumva ar fi loc si de un ciomag in geanta mea pentru laptop. sau de o caramida. poate ca doar corectia fizica functioneaza in cazul primatelor care roiesc in jurul nostru si care ne improasca cu excrementele naravului lor infect. oricum, daca ajungeti la frizeria „irina”, fiti precauti. omul ala foloseste si un brici.