La Cluj, ce arhitectii intr-o noapte „desena”, altii a doua zi „cumpara”. Era un „boom imobiliar” asurzitor. Cu macarale turbate, cu camioane horjite la maxim, cu „anton, turnatorul de beton”, cu n-spe mii de euro care circulau dintr-un portofel in altul, cu oieri deveniti instalatori, cu instalatori deveniti constructori, cu constructori deveniti dezvoltatori…Au aparut cartiere intregi, betoanele au invadat padurea, rotile camioanelor au strivit iarba, iarba a decapitat furnici…In presa internationala apareau titluri de genul: „Clujul a devenit un El Dorado al constructiilor”…Carevasazica, orasul era suflecat la maneci si…cine nu construia, apai ala cumpara si finisa! O vreme, bancile n-au mai facut fata…Cum deschideai o usa de banca, cum ti se pravaleau in cap dosarele de credit…Milioane de euro au incasat dezvoltatorii. Milioane de euro au realizat creditorii. Profiturile ajungeau la peste suta la 100. Intre timp, desenele arhitectilor s-au materializat, multe stramb, ca atunci cand pui un copil sa realizeze o copie dupa o pictura de Dali. Oamenii locuiau in case cu igrasie, inghesuite, cu pereti subtiri, cu geamuri strambe, fara spatii de joaca, iar daca doreau iarba trebuiau sa-si aduca din Olanda. Unii ziaristi au plans cot la cot cu constructorii (atentie, „plansul va diforma!”). „Pica piata……”, asa sunau titlurile, iar copacii cadeau unul cate unul pentru a se transforma in ziare triste, insingurate pe tarabe. Incet, incet, s-a mai intamplat ceva: bancile au strans punga la credite, pentru cei care cautau adapost in bloc nou . Constructorii stiau ca de-acum vor duce banii acasa numai cu un sac, ca trebuie sa vanda mai ieftin, pentru ca altfel piata imobiliara ameninta sa se transforme intr-o piata de zarzavat.
Raul Chis 