povestea porcului

copilaria…

„viata in paie, in cotet, poate fi chiar buna”, isi spuse porcul pitic, indoindu-si multumit picioarele din fata sub piept si asezandu-se in coltul ferit de vant al micului adapost. era satul. tocmai isi mancase laturile calde: tarate, cociane de mere, porumb si coji de paine. scandurile se incovoiau acum sub greutatea sa. era decembrie, tocmai ninsese, vantul era taios, si isi amintea cu nostalgie de vara ce trecuse, cu miresme de flori salbatice si de serile blande, acompaniate de povestile spuse cu glas molcom de stapanii casei, ce stateau pe bancuta, in curte, dupa o zi de munca la camp. vara, porcul acumulase kilograme cu duiumul. mancase bostani, radacini si trifoi, in lungile zile de vara pe care le petrecuse in voie, in curtea casei de la tara. parca mai ieri se inghesuia in ceilalti purcelusi fratiori pentru a prinde un loc bun la pieptul generos al mamei scroafa. cand era mic, era printre cei mai vanjosi porcusori. asa se face ca, dupa ce s-a mai intremat, a fost primul vandut la targ. a simtit o teribila frica, cand noii stapani l-au luat in caruta lor, unde l-au legat strans de o oiste. apoi, a fost inchis singur, intr-un cotet strain. zile si nopti intregi a asteptat-o indurerat pe mama scroafa, dar in zadar. la inceput, a refuzat hrana. o zi, doua. dar in cele din urma, foamea a invins. acum, era de nerecunoscut. 50 de kilograme. cum trecuse timpul…

familia

oamenii il placeau pe noul porc, desi suferea de o boala rara, care ii oprise cresterea. avea privirea inteligenta si halea cu gura deschisa, privindu-i cu recunostinta in ochi. stapanii aflasera cu uimire ca ratanii sunt mai inteligenti decat cainii. le-o spusese medicul veterinar. asa si era. porcul deschidea singur usa cotetului, pentru a se plimba prin curte, si reusea sa sparga bostanii proaspat recoltati de pe camp impingandu-i cu ratul, din cos, pe scari. toate acestea se intamplau sub privirile indulgente ale stapanilor mirati de abilitatile odraslei lor cu care nimeni nu lucrase vreodata dupa regulile vreunui manual de dresaj. la un moment dat, inspirati de un reportaj, oamenii s-au intrebat daca nu cumva ar fi mai tihnita viata lor cu porcul in casa, ca bun animal de companie. asadar, porcul devenea tot mai simpatic, de la o zi la alta. pentru stapani, observatia „arati ca porcu” era de acum absolut nedreapta. porcul poate arata chiar bine, isi spuneau ei. gras, totusi pitic, bine hranit si curatel.

pomana porcului

dar viata nu a fost niciodata lipsita de griji si intamplari nefricite. intr-o dimineata, in prima toamna de viata a porcului, pe cand intreg satul era amortit de somn, usa cotetului s-a deschis scartaind. o matahala de om a intrat in culcusul porcului si l-a apucat pe ratan de urechi, tragandu-l violent afara. acolo, astepta stapanul, care a apucat animalul si l-a trantit la pamant. „porcul are un orgasm de 30 de minute?”, spuse matahala razand in hohote…era medicul veterinar, spaima animalelor din intreg tinutul, care tinea in mana un bisturiu sclipitor. bietul animal a simtit o durere ascutita, iar veterinarul si stapanul casei stiau ca de acum porcul nu mai avea sa guste din placerile vietii de vier. in sufletul stapanului casei, un om pana atunci fara prea multa mila pentru animalele din gospodarie, se miscase, de aceasta data ceva. pentru prima oara, simtise compasiune pentru un animal, mai ales ca, in momentul incizei, pe falca stanga a porcului curse o mica lacrima, cat un bob de orez. iar fuduliile porcului nu il mai tentau la fel ca-n alte dati, asa ca le-a donat veterinarului, un gurmand recunoscut dupa bunatatile pe care le ducea in punga, pomana porcului.

vin sarbatorile

nopti la rand, porcul pitic a trait cu spaima-n san. de fiecare cand auzea pasi, o uschea in culcusul cotetului, unde astepta incrodat, cu soricii scuturandu-se de frica. teroarea ii otravea carnea si ii tulbura vederea. pe urma, a venit iarna, asa, dintr-o data. intr-o noapte ninsese abundent, iar cand s-a trezit, porcul a privit nametii uimit. covorul alb putea fi zarit pana departe, pe campurile inghetate, iar privelistea aceasta, de o frumusete tulburator de rece, ii acompania reveriile. laturile calde ii incalzeau dimintetile si serile, iar frica, care in toamna ii transformase noptile intr-un cosmar, se estompa de la o zi la alta. stapanii casei isi faceau acum curatenie prin casa. bateau covoare in zapada, iar la cuptorul din curte se strangeau zilnic sa coaca paine si colaci babe de pe doua ulite. sarbatorile de iarna se apropiau cu pasi repezi.

cu ochii strans inchisi

intr-o dimineata, cand abia se crapa de ziua, in curte au inceput sa soseasca oameni, care vociferau pe un ton gros si scazut. au dat peste cap pahare mici, cu tuica, apoi si-au suflecat manecile. porcul dormea dus. stapanul casei a luat o brisca si a taiat dintr-o tabla de slanina, ramasa de anul trecut, iar nevasta-sa a adus paine si ceapa. oaspetii si-au instins mainile butucanoase si au apucat bucatele, cu ochii inlacrimati de la tarie. apoi, pe poarta casei a intrat o matahala, veterinarul. a scos un cutit lung dintr-o plasa de rafie si i-a incercat taisul cu degetul. porcul dormea dus. usa cotetului s-a deschis scartaind. matahala a intrat in culcusul porcului si l-a apucat pe ratan de urechi, tragandu-l violent afara. acolo, asteptau stapanul si oamenii lui amortiti de tarie. au apucat animalul si l-au trantit la pamant. stapana casei s-a ascuns intr-un ungher al casei, acoperindu-si urechile cu mainile si tinand ochii strans inchisi. a stat asa parca o vesnicie. a stat si a stat…

la masa

porcul pitic s-a trezit asudat. si-a muscat limba si s-a scarpinat de o scandura pentru a se convinge ca nu e in raiul porcilor. nu era…asadar, fusese un cosmar. unul de un realism vecin cu infarctul…in departare se auzeau colinzi, iar stapanii tocmai intrau pe poarta casei, dupa slujba de craciun…”la masa”, striga la un moment dat femeia, iar porcul stia ca de aceasta data in oale nu mai fusesera fierti confrati de-ai sai, ucisi anii trecuti, ci bucati generoase de brocoli.