Recomand Plitvice

Daca ajungeti in Croatia, ar fi pacat sa ratati Parcul Natural Plitvice, declarat inca din anii ‘40 rezervatie naturala protejata. Dupa 6 ore petrecute in parc, am plecat acasa cu sentimentul ca pur si simplu mi-am consumat capacitatea de a asimila atatea imagini frumoase.

Raul Plitvice alimenteaza zeci de lacuri care se varsa unul in celalalt prin caderi de apa absolut spectaculoase (cea mai mare cascada are o inaltime de 76 de metri). Pentru aproximativ 20 de euro, puteti face un tur complet al zonei cu masini speciale (trenulete) si cu vaporul, dar si pe jos. Cei care au mai mult timp la dispozitie, se pot deplasa si pe cont propriu, insa trebuie sa aiba o conditie fizica excelenta pentru ca arealul de explorat e foarte extins. Podele de lemn care au fost ridicate la aproximativ 30-40 de cm deasupra solului sau a apei strabat zone intinse, astfel incat urmarea traseului este facila chiar si pentru vizitatorii fara busola.

Nu sunt geolog si nici nu m-am documentat, recunosc, de aceea nu inteleg cum poate fi apa din lacurile acelea atat de verde sau de albastra, insa, fiind pescar, m-am simtit ca intr-un paradis admirand miile de pesti care cerseau ca si cainii hrana turistilor. Speologii trebuie sa stie ca la Plitvice exista 50 de pesteri, insa doar o mica parte sunt accesibile.

Daca vreti sa va cazati in zona, pretul e undeva la 12 euro pe noapte la pensiune. Daca sunteti cu masina, cu cat va departati mai mult de rezervatie, pretul cazarii scade. Cum ajungeti acolo? Cu masina pe autostrada, de la Zagreb spre Zadar, fiti atenti la indicatorul care va indruma spre stanga, catre Plitvice. Calatorie placuta!

“Eu cu cine votez?”…

Nu stiu unde am auzit asta, dar rad si acum:

‘”Io votez cu Basescu, ca el ii presedinte. Cand a fi presedinte Oprescu, o sa votez cu el”

(alegator roman)

Autostrada

Croatii au autostrada. Una cat se poate de concreta, de vreme ce azi-vara am circulat cu masina pe ea, in drum spre mare. Dupa un razboi de 10 ani soldat cu 13.000 de morti, aceasta natie a inceput reconstructia tarii. Si a inceput prin a pune la punct infrastructura. Asa s-au dublat investitiile, iar Croatia este acum o destinatie importanta pe harta turismului. O buna parte din traseul autostrazii croate – circa 40 la suta – traverseaza muntii, iar relieful e atat de accidentat si de spectaculos, incat nu de putine ori m-am lasat furat de peisaj, mai ales in zona Marii Adriatice, chiar daca ma aflam la volan.

Gandul m-a purtat, atunci, involuntar, in Transilvania anului 2004, cand, in prag de alegeri, premierul Adrian Nastase taia panglica electorala a autostrazii. Au trecut de atunci 5 ani, fara ca nici macar primii 42 de kilometri, intre Turda si Gilau, sa fie finalizati. Din acest motiv, ceea ce nu are cum fi o autostrada pentru intreaga Transilvanie, nu poate fi nici macar o centura pentru Cluj-Napoca.  Indecizia, politicianismul, prostia si in comepetenta caractristice clasei noastre politice, care s-au dovedit a fi mai periculoase chiar si decat un razboi croat-sarb, ne-a tinut in loc la capitolul infrastructura. E unul dintre miile de motive pentru care nu avem nici prea multi turisti, nici prea multi investitori.

Chiar daca trece de pe-o culme pe alta sau prin zeci de tuneluri, autostrada croatilor a costat 4,1 milioane de euro/kilometru, spre deosebire de cea din Transilvania, care trece doar peste dealuri cuminti  si care, in ciuda acestui fapt, se pare ca va costa pana la final cam 10 milioane de euro/kilometru. Nefiind inginer constructor sau clarvazator, ma intreb totusi cum naiba platesc romanii mai mult decat dublu pentru o autostrada care trece pe sub botul vacii, cand una invaluita in nori pare sa fi fost mult mai greu de realizat?

Lasand la o parte aceste calcule, trebuie sa remarc consensul declaratiilor lui Ion Tiriac si Dinu Patriciu pe tema infrastructurii din Romania. Primul a spus ca “trebuie sa facem autostrazi chiar daca injumatatim salariile”, iar al doilea ca exista in lume cel putin 15 firme care pot construi un km de autostrada pe zi, pentru care ar trebui sa ne deschidem portile, ceea ce ar presupune sa nu mai incredintam astfel de lucrari unor “chelneri si bisnitari” romani doar pentru ca si-au cumparat utilaje. Frumos spus, dar daca ne intrebam de ce nu avem deja astfel de companii aici nu cumva unul dintre raspunsurile posibile e acela ca unora le place jaful sau bacsisul? O fi bun nationalismul, insa de prea multe ori acesta are intelesuri diferite in medii sociale diferite. Pentru unii e o dragoste naiva de patrie, pentru altii, pesches.

Nu putem sa ne dezvoltam daca am cazut in cur de admiratie in fata canalului Dunare-Marea Neagra si am apreciat ca infrastructura se reduce la cai navigabile pentru vapoare. Nici daca suntem convinsi ca se poate face turism cu avionul. In Romania concreta, nu cea vazuta din elicopter sau din masina cu girofar, investitorii vor sa ajunga din punctul a in b, din Cluj-Napoca in Oradea, fara sa stea in coloana cu 60 de kilometri pe ora, fara sa treaca prin toate satele si comunele, printre carute si vaci.

Cum e sa vezi cu ochii tai ca sofer cum trenul zdrobeste camionul, cum un satean neatent e spulberat de-un TIR, cum turistul cu bicicleta e proiectat in lanul de porumb de-un vitezoman? Daca in vest moare un om pe sosele, e tragedie, insa la noi carnagiul s-a transformat in statistica. Deci moartea s-a banalizat. Si cum sa-i impresioneze asta pe politicieni, cum naiba sa aiba ei nevoie de autostrada, de vreme ce sunt turisti in propria tara, in avioanele pe care le deconteaza din banii noastri sau in masinile cu girofar care ii duc departe de electoratul care-i injura scrasnind?

Un joint de la Cotroceni

Inteleg nevoia de a legaliza prostitutia, chiar si pentru a aduce bani suplimentari la buget, asta in cazul in care clientii nu vor plati cu cecuri fara acoperire sau cu produse alimentare. Dar iata ca “generoasa” idee a legalizarii drogurilor usoare aruncata ca o ciozvarta in cusca cu analisti a patriei de EBA in campania pentru europarlamentare e relansata si ea in forta. Nu de dealeri de droguri sau de narcomani, ci de o comisie prezidentiala. Nu pot sa nu ma intreb: Ce fel de presedinte avem? Nici vorba ca aceasta comisie sa-si exprime ingrijorarea in legatura cu fenomenul consumului de droguri, asa cum ar fi fost firesc avand in vedere blazonul sub care slujeste. Chiar daca in sectiile inchise ale psihiatriilor din Romania indura chinurile sevrajului adolescenti cazuti in capcana unui viciu mortal. Am vazut oameni in toata firea cu venele ciuruite. Psihiatri care nu mai stiau cum sa-i ajute. Politistii de la Crima Organizata umiliti de patronii magazinelor de “droguri legale”. Copii care se pierd in iarba extazului, pentru a se desparti tot mai des de realitate si pentru a ajunge, in cele din urma, niste sociopati. Chiar vrea Traian Basescu sa fie presedintele unei generatii de narcomani?

p.s. si, sa nu uitam, dupa o vizita la bordel nu intra nimeni in sevraj, insa dupa o “doza”, da

Cum am evitat o deraiere in pijama

Dumnezeu e din Boju. Altfel, acum scriam, bat in lemn, de morti si de o catastrofa feroviara. 6 vagoane cu motorina si benzina au deraiat si au cazut intr-o rapa adanca de 15 metri. Cum ar fi fost sa avem pe fundul gropii vagoane pline de calatori in pijamale, la cuseta, aflati in tren pentru ca “e mai sigur decat cu masina”? Nu avem. Norocul nostru. Si nici nu a facut “boom” combustibilul cu organul de ancheta la fata locului. De-aia zic, Dumnezeu e din Boju.

Si e si norocul meu e ca n-am prins sfarsitul lumii pe fundul rapei, in acest loc fatidic, pentru ca acum o saptamana m-am dat si eu cu trenul pe ruta Cluj-Bucuresti si retur. Sfatuit de sotia mea sa las masina in parcare, pe motiv ca atunci cand conduc nu pot sa atipesc ca-n tren fara sa dau cu dintii de volan, mi-am luat bilet la vagonul de dormit. Dupa ce-am trecut de Boju, zona in care nu stiam daca trenul mere sau vine, ca se misca aidoma melcilor, mi-am pus alarma sa sune la ora 8:30, cand urma sa ajung pi pironul garii lui Mitica. Nu va spun cat de gretos arata buda din tren, cu pipi pe colac si cu o ghiuveta plina probabil de bacterii, ci doar ca am adormit rapid. Sa tot fi prins 100 de km/h, ca acceleratul din Craiova, cand vagoanele au inceput sa se hurduce, sa scrasneasca, sa se indoaie, sa se contorsioneze, de ziceai ca pusesera ceferistii ditamai grajdul pe sine. O usa de compartiment juca atat de tare in tatani incat batea mai ceva ca toba mare. Va spun, patul meu se misca asemenea unei site iritate ca eu nu vreau sa ma cern. Adio somn! Ore intregi am stat cu frica-n san. Ba chiar am iesit pe hol, convins ca de frica unei deraieri controlorul sarise de mult din tren. Naiba stie unde era toata lumea. M-am intors la locul meu. Daca controlorul poate sa doarma, pot si eu. Am atipit. Sa tot fi dormit vreo 15 minute, cand a inceput sa tiuie alarma telefonului. Dau sa ma uit pe geam, sa vaz dezolantul Bucuresti, cand colo ce-mi rasare dinanintea ochilor? Ditamai muntele. Da, da. “Daca (,) capitala nu s-a mutat mai la deal, sigur avem intarziere”, mi-am zis. Si-am mai facut doua ore.

Ca o paranteza, stiti ca unora dintre straini li se recomanda sa evite calatoriile cu masina in Romania, nu? Altora, sa le evite si pe-alea cu masina, si cu bicicleta. Deci, nu masina, nu bicicleta. Mai nou, pe lista de evitat intra la gramada si trenurile. Daca tragem linie, ce naiba mai ramane altceva decat “Evitati Romania!”? Cum ce? “Land of chois”…

Acum, dupa un drum de Bucuresti dus-intors lasat cu cearcane, dupa doua accidente ferioviare – Boju si Craiova – si un tir lovit de tren, nu tin sa analizez ce-l doare pe ceferist, cat e el de napastuit la portofel, nici daca, undeva la infinit sau la Bucuresti, se intersecteaza sinele pentru ca nu le repara Berceanu, nici daca deraierea de la Craiova e un act criminal, cum isi da cu parerea in mod uimitor acelasi ministru. Vreau doar sa va intreb daca nu credeti, in sfarsit, ca ar trebui sa revenim noi frumos la postalion…

Recomand Nessebar

Nu ma duc la noi la mare, din patriotism. Daca as opta pentru litoralul nostru, as legitima tigania de acolo. Daca turismul nostru trebuie sa crape, cu Udrea sau fara, pentru a se putea reinventa, atunci eu unul ii creez toate conditiile: nu bag bani in el. De-aia ultimile concedii mi le-am facut cu Nico a mea in afara tarii.

Nici in Bulgaria nu e atat de Neagra Marea ca in Romania. La Nessebar, de exemplu, e totul foarte frumos: arhitectonica cladirilor din lemn si piatra construite in stil grecesc, stradutele inguste sau plaja cu nisip fin, atelierele de pictura naiva sau atmosfera prietenoasa din restaurantele de pe plaja…

Panglica si sapun

In locul premierului Emil Boc, as arunca trusa de foarfeci din diplomat, pentru a evita panglicile. Pentru ca panglicile pot fi extrem de periculoase: se transforma, cat ai clipi, in streanguri politice. Vezi cazul centurii din Gherla…