Filozoful-tinichigiu

iunie 18, 2009

Fraza saptamanii: “De tinichigii si mecanici avem nevoie. Noi facem filozofi, si aia neintegrabili in campul muncii” (Traian Basescu, presedintele tarii noastre). Iar se ia oranduirea de filozofi. Ce vina au ei ca n-avem nici un canal in lucru? Uite, propun initierea unor studii postuniversitare pentru filosofi, sa invete si ei tainele tinichigeriei si mecanicii. Cum ar putea intelege altfel ce grea e viata de proletar?


asteptand concediul

iunie 18, 2009

sa nu te mai barbieresti, sa consulti harti, sa stabilesti itinerarii, sa completezi arsenalul de pescuit, sa pui ochelarii subacvatici, sa scoti de la naftalina tricoul cu iron maiden si blugii rupti, sa faci bugete, revizia la masina, sa pui cele mai bune 10 CD-uri, sa faci bagajele,  sa ai insomnii in noaptea dinaintea plecarii…cand vine odata si concediul?


Manasturul “civic” din orasul cinic

iunie 17, 2009

un nou parcparc minervaImediat ce-a explodat mamaliga-n cazul “Minerva”, am dat fuguta in Manastur sa vad cum vine treaba cu revolutia din parc. Ce e de ras cu buldozerul? M-am tot caznit sa-mi dau seama unde e parcul in care se poate construi ditamai parkingul cu 5 etaje…Pentru ca pur si simplu nu tineam minte sa existe vreun parc in zona Minerva. Cu greu am realizat ca terenul vizat se afla in vecinatatea Mc Donald’s, pe strada Primaverii, in apropiere de platforma de beton unde se parcheza sub cerul liber. “Parcul” se rezuma, de fapt, la cativa copacei si putina iarba, o zona verde tampon intre blocurile gigant si strada sufocata de traficul greu. Manasturul are gura si corzi vocale, ca-n reclama aia la Orange, mi-am spus, de vreme ce face primele vocalize in materie de civism – “a, e, i, o, u”…O fi avand…Dar de ce face vocalize abia acum? Unde i-a fost gura pana ieri? Proiectul asta nenorocit a fost discutat inca de acum doi ani. Numai in consiliul local, unde sedintele sunt publice, s-a vorbit de el de 3 ori. A fost aprobat, cu tot cu schita care halea din parc. Totusi, n-am vazut nici un protest la timpul oportun. Pentru ca orasul e “atipic”. Nu citeste presa. Nu se informeaza. Clujeanul nu cumpara ziare. Il roade, precum raia, autosuficienta. Pica in fund de uimire vazand un bloc intre case, in loc sa faca festival inca din momentul in care arhitectul ii macelareste pe plansa zona in care traieste. Acum, ca primaria a atribuit prin licitatie contractul pentru parkingul de la Minerva, trecand si de problema contestatiei, cativa manastureni sar ca arsi vazand lama buldozrului in parc. Unii injura proiectul pentru ca pierd locuri de parcare, altora chiar le pasa de spatiul verde. Bine, vere, nu exista in orasul asta civism fara interese pecuniare? Pe urma, sar si cativa consilieri locali din opozitie: Remus Lapusan, PSD, si Manuel Chira, PNL. Cei doi s-au abtinut cand proiectul a fost supus votului in consiliul local. Adica n-au fost nici “pentru”, nici “impotriva”. Acum, ca s-a infuriat poporul, sunt “impotriva”. Pe urma, ziarul primariei n-a publicat detaliile proiectului si n-a ajuns in cutiile postale ale celor de la Minerva in sute de exemplare, sa testeze reactia oamenilor, desi e facut pe bani publici. N-a iesit nici primarul Sorin Apostu in presa, cu detalii despre investitie, sa spuna “stiti, parkingul nostru o sa stea o vreme-n parcul vostru”…Treaba a fost foarte discreta…Oricum, clujeanul e civic cand ii ajunge cutitul la os. Cand e vorba de tarlaua lui. Vreau si eu un miting in favoarea amenajarii unor noi parcuri in Cluj, un mars cu masti al celor care inteleg ca inhalam praf si noxe pentru ca ecologia e doar un moft in orasul de 5 stele. Sa trecem de jalnicile aparente care ne arata un clujean caruia ii pasa de orasul lui si autoritati carora le pasa de ce mimeaza clujeanul. Daca nu vor fi asemenea mitinguri, pentru un oras curat, verde, roz, pentru transparenta in materie de dezvoltare urbana, pentru debirocratizare, pentru construirea de noi parcari, pentru ca banii clujenilor sa ramana la Cluj, pentru transparenta decizionala si o mai buna comunicare cu cei care platesc taxe si impozite etc., nu voi crede ca avem un Manastur, un Marasti sau un Gheorgheni civic, ci doar un oras extrem de cinic…

P.S. Intre timp, dupa cum se vede in fotografia de mai sus, primaria a demarat lucrarile pentru amenajarea unui spatiu verde suplimentar.


europa, venin

iunie 7, 2009

exit poll insomar la realitatea tv: psd+pc are 31 la suta, pd-l 30,4, pnl 16,6, udmr 9,1, prm 7,2, eba 3,4. psd se umfla in pene, iar declaratiile lui geoana intra ca un sis in trupul obez al coalitiei psd+pd-l, anticipand macelul politic pentru cotroceni. se prea poate ca celor de la pd-l, inclusiv lui basescu, sa le tremure un pic nadragii. boc nu prea era in apele lui la ora 21. e lesne de inteles de ce. daca geoana castiga in toamna, boc iese violent in decor, la fel cum psd deraiaza daca ramane basescu. pentru ca partidele astea-s ca doua soacre isterice. pe un obraz se pupa dar intr-al doilea isi infing coltii. pnl e sub ce-a obtinut in toamna. crin n-a tras departe cu arcul partidului, semn ca risca sa ramana fara petale. vadim si becali o sa fac sou, deci e bine ca-s si ei in p.e., pentru ca altfel europa n-ar pricepe intru totul cum vine treaba cu spiritul romanesc. iar daca tokes&co merg la bruxelles, poate e bine sa existe si antidotul in apropiere. eba e si ea pe caii cei mari! o fata-i notar, iar cealalta eurodeputat. sunt aranjate fetele, nu? unii ar zice ca taticu ar putea iesi acum linistit la pensie… sa vedem…


politicieni in urne

iunie 7, 2009

de ce suntem absenti, in general, duminica asta?

1. pentru ca nici bine n-am votat uninominal, ca repede ne-au varat iar liste de partid pe gat

2. pe liste clujul are doar un candidat eligibil; restul ne amagesc fie ca au bunici in ardeal, fie ca au fost in excursie pe-aici, in clasa a 4-a…deci c-ar fi de-ai nostri…

3. pentru ca am fost la chef la tiff

4. pentru ca cei mai buni politicieni sunt in urne


noapte buna!

iunie 7, 2009

sutu.ro ne anunta ca prm are 7 procente in sondajele facute la iesirea de la urne! deci cv tudor isi va lua fain-frumos mitraliera in spinare si va porni spre bruxelles. iar becali, slana pentru frigaruie. europa, venim!


Ce frumos jazz-uieste Szaloki Agi…

iunie 5, 2009

Am primit de vreo o saptamana un CD original cu Szaloki Agi. O cantareata unguroaica. Are si o fundita in culorile rosu-alb-verde. Nu cantareata. CD-ul :) De tipa asta n-am auzit in viata mea (pe urma am gasit-o si pe youtube). Si, mi-am zis,  canta si-n ungureste, pe deasupra (oare ce avea Cioran cu limba asta?).

muzica buna

CD-ul s-a umplut de praf…Ma si vedeam facandu-l cadou…insa azi am fost curios si l-am desigilat. Acum ascult muzica asta a patra oara, intr-o limba maghiara de o melancolie adanca. Ce frumos jazz-uieste Szaloki Agi…


“tradare, dar s-o stim si noi…”

iunie 5, 2009

In tara asta poti fi si ziarist, si membru sau simpatizant de partid. Si avem in presa colegi de-astia, care joaca la doua capete. Discret. Sa nu se prinda publicul. Pe urma ii vezi candidand din senin. Bravos! Cand a inceput tradarea? La al catelea articol scris stand ochi in ochi cu cititorii?


pofta mare!

iunie 5, 2009

o varza din arad. un mar din polonia. ceapa din bihor. capsuni din satu mare. astea is produsele pe care am reusit sa le cumpar azi de la piata. haideti, oameni buni, produceti sa manance si gura noastra ceva de la cluj!

produs de cluj