clujul pe tacute

vreau sa evit un numar prea mare de vizite. de-aia nu scriu des. nu vreau reclama. si nici sa dau in paranoia statisticii, numarand vizite. deci, clar, n-o sa-mi cumpar domeniu cu “.ro”  si nici n-o sa turez motoarele de cautare. nu vreau sa va ametesc estetic cu acest blog. de-aia vreau sa fiu anacronic. cate o poza, da, cate o vorba…nu sunt un mesia de cartier, nici lider de opinie,  nici filozof. nu o sa imi pun, sofisticat, un deget la tampla, pumnu-n barbie, sau un trabuc in coltul gurii, privind prin cititori din poza unui pretios material de opinie… sunt poate o tara prea autoironic pentru gusturile  celor care se privesc in bloguri ca narcis in oglinda. nu o sa caut cuvinte cheie care sa ma valideze ca nene virtual si nici nu am sa emit opinii despre  orice. sunt destui care o fac deja. nu o sa-mi trec degetul prin barba imaginara, impartind justitie  in spatiu virtual si emitand maxime de colectie. n-am, bai, nevoie de  “rating” pe net. de-aia nu scriu de unul, de altul, evit cat de mult pot clujul celor care il redeseneaza zilnic in ziare si in eter.

jandarmul erou

informatie de ultima ora: un jandarm a incercat sa ii opreasca pe mascati. ma intreb cum. vom afla.

un jaf comentat de ardeleni…:)

Reactii ale prietenilor la stirea cu jaful armat:

- cum naiba au putut fugi, ca e traficul blocat?…

- ti-am zis cum in chishinau un tip a jefuit o banca cu un kalashnikov shi apoi a fugit cu o bicicleta shi nu l-au prins in veci?

- ce recompensa se ofera? ca ma ofer voluntar…
- sigur ma controleaza si pe mine la noapte cand merg spre floresti…

- fac filtre la iesirile din oras? pun pariu ca tipii-s clujeni…

- un amic din canada: hmm…sa mai vin acasa de sarbatori?

- o amica din manastur: aici langa noi stau raufacatorii…Raul Chis: in bloc? amica: sper ca nu…dar stam aproape de big. daca vad persoane intrand cu saci de bani in bloc iti spun

- poate sunt cateva detalii care ii va da de gol: poate unul are un picior de lemn, iar altul n-are un molar…

jaf armat la cluj!!!!!!

vineri 13. am ramas masca. in urma cu o ora, redactia de la realitatea a intrat in alerta: la un punct de lucru al bancii transilvania din manastur (langa big) 4 tipi mascati au intrat inarmati in sediul bancii si au culcat toti clientii la pamant, ca-n filmele americane. nenorocitii i-au aplicat paznicului un toc de pistol in cap si electrosocuri, au  imobilizat-o pe casierita (care nu era cooperanta) si au  disparut cu  aproximativ 80.000 de euro (potrivit lui Robert Rekkers, presedintele bancii), cu o masina parcata in apropiere. “jaf armat la cluj!” ce titlu nebun!!!!! concluziile mele la cald: precedentele si acest caz din cel mai mare cartier al clujului demonstreaza un lucru f grav: infractorii constata ca sistemul de securitate al bancilor e subred si prin curaj. deci s-ar putea sa mai vedem astfel de atacuri.  a doua concluzie:  personalul bancilor nu e pregatit de asa ceva: ce sa faca paznicii blajini pe care ii vedem prin sediile bancilor in astfel de situatii impotriva unor indivizi care au violenta in sange? o alta informatie- soc: casierita din bt n-a vrut sa le dea banii din seif atcatorilor!!!! cum e posibil asa ceva? pai, procedura trebuia sa ii dicteze un alt comportament: sa puna banii in sacosa atacatorilor si, daca are posibilitatea, sa apese butonul de panica. politia e la sediul bancii, iar iesirile din cluj, inteleg, sunt acum controlate la sange de politie. sa vedem ce va mai fi!

recomand scarita belioara

Daca sunteti stresati, daca nu mai suportati campania electorala de la Cluj, betoanele orasului si sunteti in criza de idei va propun un traseu foarte frumos, accesibil si iarna: rezervatia naturala Scarita Belioara. E in judetul Alba, cu acces din DN 75, de pe Valea Ariesului, prin Ocolis si apoi Lunca Larga (cruce albastra). Daca vreti sa stati peste noapte, se poate sta si in cort, dar si la oamenii locului din Lunca.

Orasul din Valencia. Jurnal de calatorie, ultima parte

Din Sevilia am zburat la Valencia dimineata devreme pentru a putea vizita Orasul Stiintelor si Artelor, un conglomerat de cladiri hi-tech care te lasa mut de uimire. E vorba, de fapt, de un urias muzeu intins pe o suprafata de 100.000 de mp. La Planetariu, exista specii de pesti si mamifere marine din intreaga lume, fiecare cu habitatul sau specific, insa nimic din ce-am vazut acolo n-a fost mai frumos decat spectacolul de la delfinariu. Apoi, am fost la Muzeul Stiintelor, unde poti sa faci o gramada de experiente stiintifice sau sa iti testezi limitele fizice. Am mai fi vrut sa vedem si un film in uriasul Palat al Artelor, insa se apropia ora zborului, asa ca am fugit la aeroport. Avionul a fost din nou plin ochi, iar la aterizare s-a aplaudat din nou. Ajunseseram din nou in Romania…

La mormantul lui Columb. Jurnal de calatorie, partea a 14-a

Din Algeciras, am luat autocarul pana la Sevilia, unde am si ramas doua nopti, pentru a explora orasul. Am vizitat Catedrala gotica Santa Maria de la Sede, a treia ca marime din lume, a carei constructie a inceput la inceputul secolului al 15-lea, in care se afla mausoleul lui Cristofor Columb. Am urcat apoi in turnul maur (La Giralda), cel mai inalt din Spania (aproximativ 100 de metri) si ne-am odihnit apoi in frumoasa Plaza de Espana. N-am ratat o plimbare cu bicicleta in parcul din apropiere si nici un tur de-a lungul canalului construit in oras.

Insha Alah…Jurnal de Maroc, partea a 13-a

De la Essaouira trebuia sa pornim inapoi spre Marrakech la ora 16, pentru ca de acolo sa luam, cu trenul, drumul Tangerului, la ora 21. Aveam deja bilete rezervate la cuseta si ne spuneam ca e imposibil sa nu ajungem la timp, ca doar ni se spusese ca drumul cu autocarul dureaza cam trei ore…Cand am ajuns, insa, la autogara din Essaouira, era vremea rugaciunii. Musulmanii de acolo, in frunte cu soferul, se rugau cu fata spre Meca, pe un covor intins langa autocarul nostru. Langa covor, un sir lung de pantofi, caci musulmanii, dupa cum bine stiti, trebuie sa se descalte obligatoriu inainte de acest ritual. Am pornit din nou cu intarziere, dar cu un autocar care nu ameninta sa se naruiasca precum un cotet prost facut, ca si cel cu care sosisem la Essaouira. Exact la mijlocul distantei, intre Essaouira si Marrakech, autocarul s-a oprit subit, dupa acelasi scenariu prost ca si dimineata, in dreptul halcilor de oaie. Soarele inca lumina ulita prafuita, cand soferul a coborat si a disparut intr-o dugheana. Iar noi am asteptat…Si am asteptat…Si am asteptat…Pana s-a lasat seara. Si soferul nu mai venea…Era deja ora 19. Trenul pleca la 21:00. Se ingrosa gluma…Pe cand orice speranta era pierduta, pasagerii au inceput sa dea buzna afara din autocar si sa urce intr-un altul, care tocmai sosise. Le-am urmat exemplu si l-am intrebat pe sofer daca ajungem la Marrakech pana la 20:00. Raspunsul ne-a uimit inca o data: “Insha Alah”, adica “Cum o vrea Domnul”…A inceput apoi din nou nebunia: masina oprea pentru fiecare calator care fie dorea sa urce, fie sa coboare. Cand am intrat in Marrakech era ora 20:30 si autocarul oprea la fiecare 500 de metri. Ne-au cedat nervii si am coborat, pentru ca in ritmul asta pierdeam trenul, avand in vedere ca trebuia sa ne luam si bagajele de la hotel. Ne-am despartit in doua echipe: una cu misiunea de a opri trenul cu orice pret, iar a doua trebuia sa ia bagajele de la hotel. A urmat o goana cu taxiurile greu de descris, apoi, noi cei care mersesem dupa bagaje a trebuit sa alergam spre hotel prin Djemaa-el-Fna – Piata Nebuna – care era inchisa circulatiei si sa ne intoarcem tot alergand incarcati cu o tona de rucsaci. A urmat inca o cursa de raliu cu o Dacia Logan, iar in cele din urma am urcat in tren exact la 21:00, unde ne-am prabusit franti. Noapte buna!… Am ajuns in Tanger la ora 7 dimineata, iar cateva ore mai tarziu, dupa controale indelungate la frontiera, traversam din nou Stramtoarea Gibraltar, la bordul unui feribot marocan vechi si aproape gol, care parea bantuit de fantome. Am admirat inca o data peisajele si continentul African, cu muntii lui spectaculosi prabusiti in mare, locul in care Marea Mditerana si Oceanul Atlantic se ingemaneaza, apoi Stanca lui Tarik – Gibraltarul – pentru a ajunge in final din nou in portul spaniol Algeciras.

Essaouira (Mogador). Jurnal de Maroc, partea a 12-a

A doua zi dis de dimineata am pornit spre Essaouira, despre care am auzisem ca e una dintre cele mai frumoase statiuni marocane la Oceanul Atlantic. Am luat un taxi pana la autogara din Marrakech. Acolo, la poarta, agitatie maxima: zeci de persoane gesticulau si urlau, facand o harmalaie teribila. In corul nebun am remarcat un tip ce striga cat il tineau soricii “Essaouiraaaaaaa!!”. L-am urmat prin curtea autogarii si ne-a condus la autocarul care ne interesa. Aveam sa constatam mai tarziu ca tipul era chiar soferul. Ne-a vandut bilete si am asteptat…Si am asteptat…Am pornit cu vreo 20 de minute intarziere, dupa ce in autocar au urcat pret de cateva minute cativa comercianti cu sandwich-uri si un cersetor orb. Pe drum, am indurat un frig teribil, din cauza geamurilor care nu se inchideau cum trebuie. In Maroc, autocarele opresc oriunde se trezeste vreun habauc ca vrea sa urce sau sa coboare, fapt care poate sa dea tuturor programul peste cap. Ai un tren de prins? Vrei sa ajungi la serviciu? Ai o intalnire de afaceri? si te intrebi daca vei ajunge la timp? Raspunsul e “Insha Alah”, adica “Cum o vrea Domnul”, o expresie foarte draga marocanilor, echivalenta as spune cu cea ardeleneasca care zice ca “N-o fost sa nu fie cumva”…Pana la Essaouira, sunt 170 de kilometri. Eu, ca sofer, i-as face dintr-un foc, si nu sunt profesionist. In Maroc, insa, e altfel. Soferul a oprit la mijlocul distantei, intr-un sat sarac, cu oile agatate clasic de barnele cocioabelor de la marginea drumului, si a stat la o mica gustare cel putin vreo 40 de minute. Tot autocatrul se uita la el cum haleste, iar lui nici ca-i pasa. Am ajuns cu greu la Essaouira, dupa vreo trei ore jumate, ca oamenii isi faceau in zona si autostrada si a trebuit sa facem vreo 10 kiometri pe un drum de tara. Caznele au meritat a fi indurate, caci Essaouira (Mogador), o destinatie favorita a celor care practica surfing-ul, e foarte faina. Am vazut, la fel ca in Grecia, case albe, cu ferestre albastre, stanci lovite de furia oceanului si pescarusi haini dand tarcoale pescarilor intorsi din larg cu navoadele pline. Micul oras a fost sub influenta romana, pentru care furniza prin secolul 1 sardele si purpura (o vopsea obtinuta dintr-o scoica), apoi in evul mediu a fost cucerit de pirati, pe urma de portughezi care si-au scos ochii cu francezii pentru el. In apropiere de tarm se afla o staca celebra, in care erau triati calatorii in vreme de ciuma, amplasament folosit ulterior ca puscarie. Stapanirea araba care s-a instalat aici a adus un arhitect francez sa modernizeze orasul, ceea ce s-a si intamplat. Drept dovada, asezarea se numeste Essaouira, care insemna “Cea bine desenata” – strazile nu sunt la fel de inguste ca in Medina altor localitati, cladirile au fost construite mai armonios, int-un cuvant, orasul a fost ridicat dupa rigorile europene in materie de urbanism. La Essaouira e bine si e cald. Plaja are nisip extrem de fin, oferta de peste si crustacee e excelenta (ne-am ales chiar noi prinzul, care inca mai misca, la una dintre terasele de pe plaja). Apoi am baut cafeaua pe un balcon situata la mare inaltime, iar muzica Cesariei Evora ne-a acompaniat reveria pe tarmul inspumat al Oceanului Atlantic…